mă cheamă nimeni

poți să ai mii de prieteni pe facebook dar

la metrou pe stradă în piață în deșertul din lume nu

te strigă nimeni pe nume

dacă leșini doar un anonim va forma 112

rătăcesc pe străzi la fel ca și tine

de 7 vieți ori de 77 cine le poate ține evidența

dar nu sunt singură am un

veghetor

în pereții mei din beton armat decupez ochi

cu o carotă diamantată în formă de cruce

dacă mă ajuți într-o zi voi decupa gaură-n cer

ca țipătul tău de SOS

afumat să nu se piardă în neant

putem striga oricât ca niște lunatici

la Cel care are un Nume mai presus de oricare alt nume că

nu ne aude dacă nu ascultăm

urmă de jar

flacăra e stinsă de mult ți-ai dori să

mai apeși pe telecomandă

să sar într-un picior

nu

mă țin cu amândouă mâinile strunesc

aceste baloane imense cu heliu

plutesc în apele mele spațiale

nu avem același orizont chiar dacă stăm la

aceeași masă

nu te teme îți dau

pâinea și cuțitul

la orice oră din zi și din noapte dar

nu mă târăsc după tine în

gaură de șarpe

cenușa e rece

praf de pene arse în vânt

în puful creștinismului călduț nu se naște

Simon din Cirene

în lumina reflectoarelor de scenă

nu se preschimbă apa în vin

vinul în Sânge

Iuda clonat se înalță pe piedestale

povestea împăratului gol se repetă

cu aplauze frenetice și

nu mai știm unde suntem

în stânga sau dreapta

ce suntem

capre sau oi dar

lupul travestit în oaie nu-și poate înfrâna pofta

la nesfîrșit

maran ata

e

vă spun adevărul doamna 
spală cu mine pe jos 
mă bagă în toate  ungherele
mă stoarce la o mie rotații pe minut dar uneori

e

atât de frumoasă

că plâng și tremur

e

fermecătoare

e

tulburătoare

e

căutată în univers ea se ascunde

de cea născută din mușcătura Evei cu

coasa în mână de care

e

înțepată în fiecare minut de sute de ori dar

de sute de ori mai multe țipete de biruință din gura doamnei care

e

Gânduri la despărțire (preotului paroh Felician)

În cei șaptezeci, optzeci, nouăzeci, o sută de ani,

omul propune și Dumnezeu dispune.

Oriunde aș merge

privirea Lui îmi arde ceafa.

Sunt printre cele șapte miliarde și ceva

de oi și capre.

Mi se afundă piciorul în valuri dar strig:

-„Doamne scapă-mă!”*

-„ Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu.”**

Sunt un servitor netrebnic***

prins în lanțurile realității imediate,

pescar cu mreaja goală dar,

ascult Cuvântul lui Isus

ca să o arunc în partea dreaptă.

Familiile mă așteaptă!

*  Matei 14.30

** Luca 22.31
***("Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem."Luca 17.10)

18-08-2014

gânduri de bun rămas (preotului vicar Eusebiu)

chiar dacă

pe fiecare dintre voi îl iubesc ca pe Isus

când Domnul mă trimite plec

în lume

unde uneori

blana oilor sacrificate învelește capete de lup

dar nu voi smulge neghina necoaptă

Cuvântul

nu are nevoie de portavoce

în șoaptă mă poartă la izvoarele apelor vieții

ca pe spice pline vă iau cu mine

păsările au cuiburi vulpile au vizuini

preotul vicar are cort

rădăcinile înfipte adânc în Cer și

Mama Regina universului

18-07-2014

Dumitru Constantin Dulcan - din tainele vieții și morții

Dincolo de aparente cu Dumitru Constantin Dulcan

deschide ușa să intre ochii Olarului

e ceva timp de când vreau să-ți spun

(dar izvorul seacă ori țâșnește când vrea el)

acei  ochi care te traversează

nu sunt ai mei sunt ai Olarului

eu uneori sunt în stânga

alteori în dreapta

nu mai știu ce sunt

capră sau oaie dar

vezi bine sunt

o țeavă ruginită prin care curg

acei ochi

cu lumina lui Ezechiel

nu vreau să Te pierd în

deșertul meu

îți spun „iată-mă”

poți face

să țâșnească izvoare de apă

dulci sunt cuvintele Tale din sulul cărții

în gura mea

amare

în pântece mă sperie zgomotul roților fâlfâitul aripilor

celor cu patru fețe de om de leu de bou de vultur

jocul lumi(ni)lor în ochii mei

de parcă aș vedea ozn-uri

sunt un om simplu dar știu

slava casei următoare va fi mai mare decât a

acesteia plină de bube

„iată-mă”

până când funia de argint se va rupe

ochii tăi sângerează în noapte picuri
de lavă în pielea mea
ceară albă ridată până când Doamne e
inutil să întreb
cât vei dori
nu mai am să-mi ţină de cald
trandafirii roşii sunt
albi spinii adânc apasă pe frunte tremurăm cu
picioarele până la genunchi prinse în
gheaţa iernii fără sfârşit primăvara o zăresc dar
dincolo de podul suspendat de
ţipătul bufniţei

războiul din subsol (secvență)

am rămas înțepenită pe o treaptă

stai cu picioarele bine înfipte în pământ și

privești lucrurile ușor să

nu te clatini

valuri înspumate te lovesc în emisfera stângă

și-ți spui ha

am înghițit-o

nu te bucura in(amice)

șarpe volbură încolăcită pe

picioarele mele că stau

cu mâinile în sân și nu-ți smulg rădăcinile care

se usucă în timp ce scara mea

se sprijină de Stâncă

pe muchie de val

am îmbrăţişat

Crucea Ta colac pe apele mele

frica se scufundă bolborosind la

tatăl lui duhul adâncului

încă mă clatin jumătate piatră jumătate

om

fă o minune

în zare e clipa când sub tălpi

voi frământa pământul până la

plutire

serviţi

să curgă şampania pe strada mea

au înflorit salcâmii

se aude glasul celui care aduce veşti bune

am ieşit din

cuptor

sunt o prăjitură pufoasă

nu am nicio reţinere ştiu

că trupul acesta împărţit pe ape

devine transparent

să fie

traversat de lumină