mi-e iarnă

e-atâta întuneric

cerul se surpă

troienele iernii mă-ngroapă în alb

cum să-mi aduc aminte de triluri când

gândul înghețat se sparge în cioburi nu

poate fi punte

mă agăț cu înverșunare de șiragul

rozariului cu bobițe de lemn

moștenire de la bunica

doar Maria

îmi aprinde lumina și

focul

ninge cu lacrimi de gheață

în ceața din piață o

paiață caută rață și verdeață

vecina cântă la trompetă suflă în

omletă este vedetă șefă de

scară superioritate clară s-a

spart o conductă

am dat-o în bară iară

visez o căsuță la țară

la vară îmi cumpăr bicicletă

scaunul cu rotile îl dau la schimb pe un

hoverboard sau o

ruletă rusească

adrenalina serotonina și alte ina să-mi

crească vecina să rămână

mască