miercuri, 17 septembrie 2025

Parfumul de azi al Terezei (Centenarul canonizării)

 


Pe Tereza nu o găsești pe TikTok, 

Facebook, Instagram, Telegram...


Poate în bucătăria Seminarului Mic, 

unde pregătește iubire, din belșug, 

pentru întreaga cantină, întreaga planetă;

elevi, profesori, vizitatori albi, negrii, galbeni... nu contează.


Sau poate spală vasele de lut 

pe interior și exterior, șterge cu bucurie 

gresia și faianța, împreună cu 

elevi, profesori, vizitatori.


Îi sprijină pe cei gata să alunece, 

îi ajută să se ridice pe cei căzuți.

Așază pe mese vaze cu flori de câmp, 

crizanteme, trandafiri... pentru că va veni, 

în curând, Mirele ei.

Vino, Doamne Isuse!



17-09-2025


miercuri, 1 ianuarie 2025

sinele meu concentric

 


 

o parte din mine

plutește în câmpuri înalte

 

în timp ce o parte din mine

aleargă pe străzi

pregătește cina spală copiii întinde rufele și

 

cine știe unde umblă

o altă parte din mine

poate

rătăcește prin catacombe uitate de timp

încă

mai poartă pe umerii gândului bolovanul lui sisif

 

suflet crăpat în trei cioburi știu că

unul

te poate lipi în vas întreg

ca să poți purta

bulgărele de lumină

 

roagă-te neîncetat

 





Parfumul de azi al Terezei (Centenarul canonizării)

  Pe Tereza nu o găsești pe TikTok,  Facebook, Instagram, Telegram... Poate în bucătăria Seminarului Mic,  unde pregătește iubire, din belșu...