Parfumul de azi al Terezei (Centenarul canonizării)

 

Pe Tereza nu o găsești pe TikTok, 

Facebook, Instagram, Telegram...

Poate în bucătăria Seminarului Mic, 

unde pregătește iubire, din belșug, 

pentru întreaga cantină, întreaga planetă;

elevi, profesori, vizitatori albi, negrii, galbeni... nu contează.

Sau poate spală vasele de lut 

pe interior și exterior, șterge cu bucurie 

gresia și faianța, împreună cu 

elevi, profesori, vizitatori.

Îi sprijină pe cei gata să alunece, 

îi ajută să se ridice pe cei căzuți.

Așază pe mese vaze cu flori de câmp, 

crizanteme, trandafiri... pentru că va veni, 

în curând, Mirele ei.

Vino, Doamne Isuse!

17-09-2025

sinele meu concentric

 

 

o parte din mine

plutește în câmpuri înalte

 

în timp ce o parte din mine

aleargă pe străzi

pregătește cina spală copiii întinde rufele și

 

cine știe unde umblă

o altă parte din mine

poate

rătăcește prin catacombe uitate de timp

încă

mai poartă pe umerii gândului bolovanul lui sisif

 

suflet crăpat în trei cioburi știu că

unul

te poate lipi în vas întreg

ca să poți purta

bulgărele de lumină

 

roagă-te neîncetat

 

în flăcări

 

 

îngerul meu are șase aripi de lumină albă cu care

mă învăluie în fiecare clipă

nu mă tem de întuneric pentru că

îl străpunge neîncetat

despică cerul în două și

varsă o mare răcoritoare peste infernul din mine

 

îngerul meu știe să cânte și să danseze în mii de culori

în dimineți de primăvară și în amurguri de toamnă

ziua întreagă a verii este plină de cântecul și dansul lui de foc

 

îngerul meu are multe lucruri să mă învețe

cum să respir

cum să clipesc

cum să zâmbesc cu bunătate

cum să mă bucur și atunci când sufăr

cum să iubesc și să cânt

sfânt

sfânt

sfânt

 

butucănoasă

 

 

tu mamă în timp ce treceai pe aici

aveai picioarele zvelte frumoase

te legănai între cer și pământ

 

pe mine materia mă ține captivă

de picioare-mi atârnă tone cu

dezlipire lentă

nu văd puntea 3d-4d-5d...

ochiul central e în beznă

 

Doamne

mai spune odată

să fie lumină

ridică-ți mâna a doua oară să se despartă apele

să-mi cadă lanțurile de la glezne și

voi trece desculță

 

 

e ceasul întunericului

te întrebi iubitul meu 

suflet frânt

din lumină

de ce atâtea măști 

în lume

lupii în timp de secetă zic că e cool să poarte blană

de oi

e plină planeta

prințul întunericului a ascuns

la vedere

marele plan de exterminare

dar noi ce putem face

avem răspunsul din anul 33

nu rezolvăm nimic dacă tăiem urechea soldatului

să ne rugăm

crucificarea e semnalizată strident

e la un click distanță dar

e nevoie de acceptul nostru și

dragul meu nu uita că 

drumul luminii trece prin beznă o mie

trei sute treizeci și cinci de zile

liderii lumii se pupă hidos vor să-l îngroape-n chrislam pe

Christos

în dubai se-nalță un turn al lui babel casă a toleranței unde 

crucea nu poate fi tolerată

nu

nu este pace căci suntem sub stăpânirea egiptului biblic

bătrânii ne sunt exterminați sub

pretextul binelui comun pruncii

sunt sfârtecați în pântecele mamelor 

conștiința

copiilor aruncată în brațele ecranelor colcăind 

de putrefacție  

libertatea ne este furată pas cu pas

nu mai pansați cu panseluțe rănile adânci din care

țâșnește țipătul sufletului nostru

luați armele în mâini 

rugăciunea postul biblia spovada împărtășania

numai Domnul poate arde rădăcina răului

din noi

sunt om

 sunt om

Dumnezeu râde cu gura până la urechi de 

cum încerc să-l îngrămădesc sub pălăria de soare

ca pe firele mele rebele de păr

uite mă mănâncă nasul uns deși 

uleiul e cu factor de protecție maximă

ieri credeam că-l pot arde pe rug și

i-am aprins coroana de spini

azi stau cu cenușă pe cap

dar încă mă clatin cu picioarele în spuma mării

în colțul gurii

hai să ne luăm la trântă

care pe care 

încă nu știu cine e zmeul și cine făt frumos

eu sau tu

zici că să mă agăț de coada ochiului e o tâmpenie

în timp ce tu te lipești de coada toporului și eu zic că e o tâmpenie

în coada ochiului se pot zări chestii esențiale 

cum ar fi

nemurirea sufletului

zâmbești în colțul gurii dar

a fost demonstrat științific

eu nu am habar ce e aia fizică cuantică și nici

câte grame are corpul eteric dar

mi-a spus un copil că vede Lumina în

potirul de pe altar și eu îl cred

pentru că iubesc lumina

cui nu îi este frică de întuneric 

decât celui ce vede lumina

fie și doar în coada ochiului

 mă voi ridica în două picioare

tu șarpe 

când sap îmi spui că sunt vierme 

poate

ți-e frică de lama ascuțită a singurătății mele 

ruptă de 

zgomotul infernal al măștilor tale multicolore

simți pe limbă aerul strigătului meu către cer

dacă încă mă târăsc e pentru că vreau să scot rădăcinile 

adâncimilor tale din mine

o Adonai 

cum îmi doresc să-ți cânt dar

încă mai sunt vierme atât timp cât fac conversație cu 

cel alunecos

vis

 se făcea că lumea

așa cum o vedem noi azi

a dispărut și 

s-a deschis o linie temporală

în care nu mai erau 

țipete

fetița vecinei mele cu tetrapareză spastică

sărea coarda în fața blocului pe un teren verde

la tv membri partidelor politice își zâmbeau cu

strângeri de mână și îmbrățișări nimeni nu purta mască

erau străzi curate vehicule ecologice aerul ozonat

apa pură cerul senin nici urmă de chemtrails 

nopțile liniștite fără sirene la maxim vecinii

de sus nu se certau pentru bere săpun conserve de pește

se auzea o muzică celestă în surdină

se făcea într-o

lume paralelă

disprețul mi-a frânt inima

se făcea că într-o altă viață
viitoare sau trecută
eram ușoară
ca o pană albă
pluteam în senin
tu aveai cele două stele sfredelitoare
nu știam cine ești dar acum vrei să-mi îngheți
timpul până la zero absolut
nu știu unde mergi dar acum
ești lupul
chiar dacă îți dorești să fii miel ca să te vezi
frumos în oglindă
controlul nu îl poți avea fără să întorci
capul



*antagonic*

treci ca un supersonic cu
zumzet de aripi în gură pe o
cărare împleticită vina
o împarți în dreapta și-n  stânga
nu o plasezi niciodată pe tine
îmi spui că pașii tăi sunt drepți
da așa pare dar drumul duce spre o gaură neagră
te privesc din afara cercului ești
plin de tine
caut o gaură de vierme în care m-aș putea
strecura

declarație de dragoste

ești virusat dragul meu
tu zici că nu te temi
de cei care au tehnologii avansate de însămânțare
a fricii și a urii
de cei care induc psihoze în masă
organizează revolte
dar ți se face inima purice
la gândul că nu te iubesc
crede-mă e același turn de control
uite puricul
sare ca nebunul pe tabla de șah
ai căzut în capcană

cu picioarele pe pământul alb

în supermarketul aglomerat
de Crăciun simt că sunt
distrasă trei sute șaizeci de
grade pe orizontală
de aceea mi-am cumpărat o scară
ceva mai lungă
să pot coborî în mine la
dezordinea stăpâna de azi
de ieri de mii de ani
mă țin cu mâinile de ultima treaptă de jos
căderea e iminentă de nu va veni
salvatorul
de atâta coborât am uitat să urc
doar când strig după ajutor pot vedea
steaua care-a răsărit

poate acolo pe lună

două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu dorești să te înalți întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna

acolo poate locuiesc măgăruși manierați
care nu rag toți trăiesc ca niște frați
blocurile poate au pereții groși
sunt mulțumiți și cei sensibili simandicoși

acolo poate că sunt ușile deschise
plutesc toți ca în cele mai frumoase vise

acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt și respectate
nimeni nu-ți înfige colții în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toți măgărușii sunt binevoitori

încă o vreme

nu e lucru ușor
să-mi dezvelesc cuvintele foiță după foiță
până voi ajunge la miez
cine poate contesta că iarba rea nu e naturală
sau că îngerul
căzut nu are puteri miraculoase

nu e greu dacă ești cu mine
Tu îmi cunoști anotimpurile viitoare și
secunda în care mă voi risipi
ca un abur sau mă voi înălța în halou

din viața asta nu vreau să plec
fără să aprind lumina

semn

nu am vrut să te ating nici cu o

petală să-ți tulbur aerul

treceam ca o umbră de zâmbet sau lacrimă

într-un emoticon

voiam să știi că-ți simt pulsul

tu vrei negru pe alb

dar vei descoperi că mângâierile

pe margini de cuvinte

nu te pot face să plutești mai ușor decât o

pomenire în

rugul ce nu se mistuie

pietre și flori

sunt raiduri  masive de
nori până la capătul zării

cheamă-mă Maria să te întâlnesc la
confluența dintre noapte și zi

îmi deschid inima floare creștetul pâlnie
când mă curge râul din cer
cu mâinile două pietre de moară
macin întunericul și-l vărs în magma din centrul
adâncului

se definește treptat o cărăruie ce duce
spre vârf și
totul e verde punctat
cu alb și roz

sunt goală

cotropită sfârtecată de cei șapte

ochi

care cutrieră pământul

unde mă voi ascunde

când bucătăriile buncărelor ticsite cu de toate mi-au ajuns

diamante șlefuite montate în

coarnele vițelului de aur la poalele muntelui horeb

oare mă voi înfășura cu ghirlande de crăciun

sau foi de viță pentru sărmăluțe

ornate cu leru-i ler

nici întreg muntele athos nu mă va acoperi dacă

nu-mi găsesc punctul de sprijin în

piatra ajunsă în capul unghiului (fără mână de om)

cea aruncată de zidari

mi-a cântat cocoșul

chiar și copiii râd de mine

ți-am văzut lumina pe tabor dar

birul cezarului mi-a fost pretext

să afirm că

nu te cunosc nu sunt dintre ai tăi nu te știu

dacă nu veneai să-mi alungi demonii

în porci și acum rătăceam prin

mlaștinile

îndoite

încă

nu mă pot apropia să-ți spun

te iubesc  te iubesc  te  iubesc

dar voi vesti tuturor că

cel care eliberează tu

Ești

nu te mai afectează unghia ruptă

nu-ți pasă de nuanța fardului de ochi când

zi și noapte o întâlnești pe doamna în negru cu glugă

o privești cum

îi sparge aproapelui tău câte-un dinte

o tâmplă

nu poți să o iei la pumni ori să-i intentezi proces raportul e inegal 

deși

dispunerea astrelor 

îți favorizează reușită în dragoste și carieră

ea te ridiculizează

ce ai să faci 

către care abate șaman ori mag să te îndrepți

cine poate să-i smulgă gluga și să se întoarcă 

să-ți raporteze cu certitudine că 

dincolo de ea 

sunt

câmpuri înverzite

reconciliere

ai o crăpătură pe frunte în formă de zet

cratere pe obrazul drept

membrele spaghete

tu ești un fus

orar

o adiere te-ar putea face să amartizezi

dar

ochii limpeziți în sângele curs și

cuvintele roz

demolează blocurile de piatră înfipte adânc

nu pot fugi în mine ca atunci

când amplificai tonul peste limită

poate ne întâlnim în 
miercurea cenușii