pietre și flori

sunt raiduri  masive de
nori până la capătul zării

cheamă-mă Maria să te întâlnesc la
confluența dintre noapte și zi

îmi deschid inima floare creștetul pâlnie
când mă curge râul din cer
cu mâinile două pietre de moară
macin întunericul și-l vărs în magma din centrul
adâncului

se definește treptat o cărăruie ce duce
spre vârf și
totul e verde punctat
cu alb și roz

sunt goală

cotropită sfârtecată de cei șapte

ochi

care cutrieră pământul

unde mă voi ascunde

când bucătăriile buncărelor ticsite cu de toate mi-au ajuns

diamante șlefuite montate în

coarnele vițelului de aur la poalele muntelui horeb

oare mă voi înfășura cu ghirlande de crăciun

sau foi de viță pentru sărmăluțe

ornate cu leru-i ler

nici întreg muntele athos nu mă va acoperi dacă

nu-mi găsesc punctul de sprijin în

piatra ajunsă în capul unghiului (fără mână de om)

cea aruncată de zidari

mi-a cântat cocoșul

chiar și copiii râd de mine

ți-am văzut lumina pe tabor dar

birul cezarului mi-a fost pretext

să afirm că

nu te cunosc nu sunt dintre ai tăi nu te știu

dacă nu veneai să-mi alungi demonii

în porci și acum rătăceam prin

mlaștinile

îndoite

încă

nu mă pot apropia să-ți spun

te iubesc  te iubesc  te  iubesc

dar voi vesti tuturor că

cel care eliberează tu

Ești

nu te mai afectează unghia ruptă

nu-ți pasă de nuanța fardului de ochi când

zi și noapte o întâlnești pe doamna în negru cu glugă

o privești cum

îi sparge aproapelui tău câte-un dinte

o tâmplă

nu poți să o iei la pumni ori să-i intentezi proces raportul e inegal 

deși

dispunerea astrelor 

îți favorizează reușită în dragoste și carieră

ea te ridiculizează

ce ai să faci 

către care abate șaman ori mag să te îndrepți

cine poate să-i smulgă gluga și să se întoarcă 

să-ți raporteze cu certitudine că 

dincolo de ea 

sunt

câmpuri înverzite

reconciliere

ai o crăpătură pe frunte în formă de zet

cratere pe obrazul drept

membrele spaghete

tu ești un fus

orar

o adiere te-ar putea face să amartizezi

dar

ochii limpeziți în sângele curs și

cuvintele roz

demolează blocurile de piatră înfipte adânc

nu pot fugi în mine ca atunci

când amplificai tonul peste limită

poate ne întâlnim în 
miercurea cenușii

cine vrea să-i spun povestea cerbului cu cornul rupt

alerga pe-un drum abrupt

când se prăvăli în râpă

și se pricopsi cu-o gripă

verde-n față rânjind pe sub mustață

cu aroganță se puse în clanță

cu cei de la distanță

mi-ați pus bețele în roate

dând din coate pe la spate

mi-ați umblat la gps

ca să nu văd drumul șes

vinovați de-acest imens

complot vă informez

vă avertizez

când voi fi în formă

de-această enormă

greșeală veți fi răspunzători

nu veți scăpa nici în nori

și se lamenta săracul

în timp ce-și umplea sacul

cu amărăciune

cui să-i pese de gânduri nebune

a venit timpul

o tu mireasă a celui răstignit

îți curg lacrimile de sânge când

ți s­e rostește condamnarea

a venit timpul să pornești pe

drumul mirelui

vulpile îți mânjesc trena albă

au confiscat culorile curcubeului

își flutură steagul toleranței

și

la umbra lui își înfig spinii pe

fruntea ta de fecioară sfioasă

lupii se laudă că nu au bici dar

îți sfâșie trupul în colți

rânjesc cu drepturile omului între ochii de foc

și

în așteptarea pustiitorului

ți-au pregătit un lemn pe care să te atârne

poartă-l cu iubire

și

nu te teme

mirele tău va veni să te ridice

din mormânt