pentru o clipă am
crezut că andrada mă înțelege dar
cum ar putea dacă
în anii secetei
poarta
a fost năpădită
de buruieni
cunoaște adevărul
undeva
în adâncul inimii
ei îl vede alb dar
zgomotul străzii
proiectează goluri
nu știu cum aș
putea să-i încălzesc urma
de ziua ei au
lipsit rândunelele și flori nu
au mai crescut
între pereți
stăm și
ne mirăm cum
trece timpul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu