gânduri de bun rămas (preotului vicar Eusebiu)

chiar dacă

pe fiecare dintre voi îl iubesc ca pe Isus

când Domnul mă trimite plec

în lume

unde uneori

blana oilor sacrificate învelește capete de lup

dar nu voi smulge neghina necoaptă

Cuvântul

nu are nevoie de portavoce

în șoaptă mă poartă la izvoarele apelor vieții

ca pe spice pline vă iau cu mine

păsările au cuiburi vulpile au vizuini

preotul vicar are cort

rădăcinile înfipte adânc în Cer și

Mama Regina universului

18-07-2014

Dumitru Constantin Dulcan - din tainele vieții și morții

Dincolo de aparente cu Dumitru Constantin Dulcan

deschide ușa să intre ochii Olarului

e ceva timp de când vreau să-ți spun

(dar izvorul seacă ori țâșnește când vrea el)

acei  ochi care te traversează

nu sunt ai mei sunt ai Olarului

eu uneori sunt în stânga

alteori în dreapta

nu mai știu ce sunt

capră sau oaie dar

vezi bine sunt

o țeavă ruginită prin care curg

acei ochi

cu lumina lui Ezechiel

nu vreau să Te pierd în

deșertul meu

îți spun „iată-mă”

poți face

să țâșnească izvoare de apă

dulci sunt cuvintele Tale din sulul cărții

în gura mea

amare

în pântece mă sperie zgomotul roților fâlfâitul aripilor

celor cu patru fețe de om de leu de bou de vultur

jocul lumi(ni)lor în ochii mei

de parcă aș vedea ozn-uri

sunt un om simplu dar știu

slava casei următoare va fi mai mare decât a

acesteia plină de bube

„iată-mă”

până când funia de argint se va rupe

ochii tăi sângerează în noapte picuri
de lavă în pielea mea
ceară albă ridată până când Doamne e
inutil să întreb
cât vei dori
nu mai am să-mi ţină de cald
trandafirii roşii sunt
albi spinii adânc apasă pe frunte tremurăm cu
picioarele până la genunchi prinse în
gheaţa iernii fără sfârşit primăvara o zăresc dar
dincolo de podul suspendat de
ţipătul bufniţei

războiul din subsol (secvență)

am rămas înțepenită pe o treaptă

stai cu picioarele bine înfipte în pământ și

privești lucrurile ușor să

nu te clatini

valuri înspumate te lovesc în emisfera stângă

și-ți spui ha

am înghițit-o

nu te bucura in(amice)

șarpe volbură încolăcită pe

picioarele mele că stau

cu mâinile în sân și nu-ți smulg rădăcinile care

se usucă în timp ce scara mea

se sprijină de Stâncă