miercuri, 25 iulie 2012

scara de ieri



sub cortina de struguri găleata
o umplu cu ciorchine castel
se desprind mai uşor când
tragi de codiţă în
sensul invers e
important să nu
împrăştii bobiţele zemoase pe jos
torn în zdrobitoare tata
învârte de mâner
cada se umple
mama răstoarnă
mămăliga sora mea pisează
usturoiul friptura de pui
e mai bună pe grătar laptele fiert în ceaun
un gust pe care nu îl voi mai simţi
mamă ai un spate rotund ca
o lacrimă
dar nu poate spăla
spinii trandafirilor de pe
buzele lor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parfumul de azi al Terezei (Centenarul canonizării)

  Pe Tereza nu o găsești pe TikTok,  Facebook, Instagram, Telegram... Poate în bucătăria Seminarului Mic,  unde pregătește iubire, din belșu...