e-atâta întuneric
cerul se surpă
troienele iernii mă-ngroapă
în alb
cum să-mi aduc
aminte de triluri când
gândul înghețat
se sparge în cioburi nu
poate fi punte
mă agăț cu
înverșunare de șiragul
rozariului cu
bobițe de lemn
moștenire de la
bunica
doar Maria
îmi aprinde lumina
și
focul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu