“moabul geme pentru moab”

mărşăluiesc prin deşertul

de patruzeci de ani suspin

pentru turtele de struguri

în egipt aveam hrană din belşug

până la final mă voi convinge că

pe dumnezeu nu-l găsesc în

zona de confort

voi coborî în betleemul iudeii la

ieslea din grajdul care adăposteşte

un rege

voi urca pe golgota şi

sigur

îl voi găsi pe verticalul

crucii

fără de care nu pot atinge nici cu un deget

un pământ nou un cer nou

Gloria in excelsis Deo...

După moarte, conştiinţa ia forma unor atomi şi formează sufletul

înfrunzeşte mlădiţa smochinului

în această viaţă aşteptaţi-vă la

minuni dragii mei

cornul întunericului ţinteşte să

străpungă cerul

răzvrătiţii sunt

pe trepte înalte pozează îmbrăcaţi

în lumină din blană

miei

nu le este cald frig foame ruşine frică

au coroană de hulă

deviză drepturile omului

minciună

focul e ludic nu

vă lăsaţi prinşi

în horă sunt mulţi

urâciunea pustiirii aspiră locul

necuvenit

din doi pe câmp unul va

creşte într-un an cât

altul în zece va strânge lutul în dinţi

fiţi răbdători pentru un timp două

timpuri şi o jumătate de timp

nu vă duceţi în pustie să căutaţi

lumina în cămăruţe interioare

nu se ascunde sub obroc

va fi ca

un fulger de la răsărit la apus

a doua venire

bucuria rămăşiţei fiilor lui izrael

te aştept iubire (poem de post)

cu ochi cataractici limbă peltică

te laud

spinii îmi sângerează din

cântecul încremenit pe

uscatul cer al

gurii

de rai nu mi se atinge

gândul ţintuit în cuie

căderile tale mă

ridică umbrele destramă pe

mulţi care vor să-ţi şteargă

urmele luminii din

crucea de pe cer se va arăta

ca un fulger de la răsărit la apus

revenirea ta

filă de anotimp răsturnat

gândul te mângâie cu aripi albe dar

cuvintele mele cu gust de portocale

ajung în ochii tăi picături

de lămâie

e o altă chimie acrită îmi spui

nu înţeleg cum aş putea rotunji în roz

colţurile negre din sângeriul tău

ştiu nu pot accesa

cu acest program de

decembrie soarele din

mai

cântec de alarmă

în poiana mărului

prea multe eve ţes pânză fină de

văduvă neagră

în jurul ochilor tăi adormiţi

nu o poţi zări pe Maria cum

îţi întinde două mâini cu inele pe

măsura ta

trezeşte-te scoală-te soarele

a răsărit de mult

deşertul înaintează an cu an cu an

de câte ori va trebui să renaşti

încă

nu cunoşti melodia

cu inima orbită mori

de sete lângă izvorul

de apă vie