anotimp paralitic

am trecut pe lângă tine

erai albastru și roșu

eu eram verde

nu puteam atinge curcubeul

niciunul

amândoi

ne dorim o plimbare pe margini de rouă

tu pe partea ta de petală eu

pe partea mea de frunză tu

nu știi pe unde

șuieră vântul cât

de aproape sunt corbii și

pe seceta asta nici urmă de cântec

părere

pentru o clipă am crezut că andrada mă înțelege dar

cum ar putea dacă

în anii secetei poarta

a fost năpădită de buruieni

cunoaște adevărul undeva

în adâncul inimii ei îl vede alb dar

zgomotul străzii proiectează goluri

nu știu cum aș putea să-i încălzesc urma

de ziua ei au lipsit rândunelele și flori nu

au mai crescut

între pereți

stăm și

ne mirăm cum trece timpul

cine o să împiedice rotirile sferice

vezi tu licărire din noapte

printre șoapte

mă adulmecă teama

de căpușe

care în încercarea bizară hilară de

a pune lumina în lanțuri

înțeapă marginile de cântec

îmi lustruiesc

ghetele pe îndelete și

ocolesc drumurile prin râpi