la uşa copilăriei
vopsită în verde
mă-ntind s-ajung la cheie
pe buricele degetelor
metalul rece mă fascinează
clanţa e un pic mai sus
nu ajung
abia am învăţat să merg pe
preşul ţesut de bunica
din cârpe colorate tăiate
fâşiuţe
şi nu înţeleg de ce
mama nu lipeşte la loc
picioarele zvâcninde
ale păianjenului
de pe dunga roz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu