luni, 3 decembrie 2018

nu te mai afectează unghia ruptă




nu-ți pasă de nuanța fardului de ochi când
zi și noapte o întâlnești pe doamna în negru cu glugă
o privești cum
îi sparge aproapelui tău câte-un dinte
o tâmplă
nu poți să o iei la pumni ori să-i intentezi proces raportul e inegal 
deși
dispunerea astrelor 
îți favorizează reușită în dragoste și carieră
ea te ridiculizează

ce ai să faci 
către care abate șaman ori mag să te îndrepți
cine poate să-i smulgă gluga și să se întoarcă 
să-ți raporteze cu certitudine că 
dincolo de ea 
sunt
câmpuri înverzite










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

în flăcări

    îngerul meu are șase aripi de lumină albă cu care mă învăluie în fiecare clipă nu mă tem de întuneric pentru că îl străpunge n...